LogiHub a participat la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”
AO LogiHub a participat la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, desfășurată la 5 mai 2026, la Camera Deputaților din București.
Evenimentul, organizat sub egida Alianței Eurodeputaților din Europa de Est pentru Reconstrucția Ucrainei (AMEERU), a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, experți, lideri de opinie și reprezentanți ai mediului de afaceri din România și Republica Moldova, având ca obiectiv consolidarea cooperării instituționale și promovarea mecanismelor de transparență și conformitate în gestionarea fondurilor și intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Din partea AO LogiHub, la conferință a participat Denis Grigorev, contribuind la dialogul privind dezvoltarea relațiilor economice regionale, integrarea standardelor europene și identificarea oportunităților de cooperare între actorii economici și instituționali de pe ambele maluri ale Prutului.
Subiectele abordate în cadrul conferinței au vizat prevenirea neregulilor și fraudelor, consolidarea capacității instituționale, protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene și dezvoltarea unor mecanisme eficiente de cooperare între statele partenere. Totodată, participanții au evidențiat importanța colaborării transfrontaliere în contextul proceselor de integrare europeană și al reconstrucției regionale.
Pentru LogiHub, participarea la astfel de platforme de dialog strategic confirmă angajamentul organizației de a susține dezvoltarea unui mediu economic bazat pe transparență, conformitate și bune practici europene. Prin implicarea activă în inițiative regionale și internaționale, LogiHub contribuie la consolidarea legăturilor dintre mediul de afaceri, instituții și parteneri de dezvoltare.
LogiHub continuă să fie prezent acolo unde se definesc direcțiile viitorului, promovând interesele sectorului logistic și facilitând conectarea Republicii Moldova la rețele regionale și europene de cooperare.